Poluarea cu plastic este acumularea de obiecte si particule de plastic (de exemplu, sticle de plastic, pungi si microbile) in mediul Pamantului, care afecteaza negativ fauna salbatica, habitatul vietii salbatice si oamenii. Plasticele care actioneaza ca poluanti sunt clasificate in functie de dimensiune in micro, mezo sau macro resturi.
Materialele plastice sunt ieftine si durabile, facandu-le foarte adaptabile pentru diferite utilizari; ca rezultat, oamenii produc mult plastic. Cu toate acestea, structura chimica a majoritatii materialelor plastice le face rezistente la multe procese naturale de degradare si, ca urmare, se degradeaza lent. Impreuna, acesti doi factori permit ca volume mari de plastic sa intre in mediu ca deseuri gestionate gresit si sa persiste in ecosistem, poluandu-l.
Poluarea cu plastic poate afecta pamantul, caile navigabile si oceanele. Se estimeaza ca 1,1 pana la 8,8 milioane de tone de deseuri de plastic intra in ocean din comunitatile de coasta in fiecare an. Se estima ca exista un stoc de 86 de milioane de tone de resturi marine din plastic in oceanul mondial la sfarsitul anului 2013, presupunand ca 1,4% din plasticul global produs intre 1950 si 2013 a intrat in ocean si s-a acumulat acolo.
Unii cercetatori sugereaza ca pana in 2050 ar putea exista mai mult plastic decat pesti in oceane in functie de greutate. Organismele vii, in special animalele marine, pot fi afectate fie de efecte mecanice, cum ar fi incurcarea in obiecte din plastic, probleme legate de ingerarea deseurilor de plastic, fie prin expunerea la substante chimice din materiale plastice care interfereaza cu fiziologia acestora.
Deseurile de plastic degradate pot afecta direct oamenii atat prin consumul direct (adica in apa de la robinet), cat si prin consumul indirect (prin consumul de animale) si prin perturbarea diferitelor mecanisme hormonale.
In 2019, 368 de milioane de tone de plastic sunt produse in fiecare an cu 51% in Asia, unde China este cel mai mare producator din lume. Din anii 1950 pana in 2018, in intreaga lume au fost produse aproximativ 6,3 miliarde de tone de plastic, din care aproximativ 9% au fost reciclate si alte 12% au fost incinerate.
Aceasta cantitate mare de deseuri de plastic intra in mediul inconjurator, studiile sugerand ca in momentul de fata, corpurile a 90% dintre pasarile marine contin resturi de plastic. In unele zone s-au facut eforturi semnificative pentru a reduce raspandirea poluarii cu plastic liber, prin reducerea consumului de plastic, curatarea gunoiului si promovarea reciclarii plasticului. Incepand cu 2020, masa globala de plastic produs depaseste biomasa tuturor animalelor terestre si marine combinate.
Un amendament din Mai 2019 la Conventia de la Basel reglementeaza exportul/importul de deseuri din plastic, in mare masura menit sa previna transportul de deseuri din plastic din tarile dezvoltate catre tarile in curs de dezvoltare. Aproape toate tarile au aderat la acest acord.
Cauze
Comertul cu deseuri din plastic a fost identificat ca fiind „principalul vinovat” al deseurilor marine.Tarile care importa deseurile din plastic nu au adesea capacitatea de a procesa tot materialul. Drept urmare, Natiunile Unite a impus o interdictie asupra comertului cu deseuri de plastic, cu exceptia cazului in care acestea indeplinesc anumite criterii.
Tipuri de resturi de plastic
Exista trei forme majore de plastic care contribuie la poluarea cu plastic: micro, macro si mega-plastic. Materialele plastice mega si micro s-au acumulat in cele mai mari densitati in emisfera nordica, concentrate in jurul centrelor urbane si a fronturilor de apa. Plasticul poate fi gasit in largul coastei unor insule din cauza curentilor care transporta resturile.
Atat mega cat si macro-plasticele se gasesc in ambalaje, incaltaminte si alte articole casnice care au fost spalate de pe nave sau aruncate in gropile de gunoi. Articolele legate de pescuit sunt mai probabil sa fie gasite in jurul insulelor indepartate. Acestea pot fi, de asemenea, denumite micro, mezo si macro resturi.
Resturile de plastic sunt clasificate fie ca fiind primare sau secundare. Materialele plastice primare sunt in forma lor originala atunci cand sunt colectate. Exemple dintre acestea ar fi capacele de sticle, mucuri de tigara si microbile. Materialele plastice secundare, pe de alta parte, reprezinta materiale plastice mai mici care au rezultat din degradarea materialelor plastice primare.
Microplastice
Microdebrisurile sau micro-plasticele sunt bucati de plastic cu dimensiuni cuprinse intre 2 mm si 5 mm. Resturile de plastic care se pot incadra ca mezo sau macrodebris pot deveni microdebris prin degradare si coliziuni care le descompun in bucati mai mici. Microdebrisurile sunt denumite mai frecvent “nurdles”. Nurdles-urile sunt reciclate pentru a face noi articole din plastic, dar ajung cu usurinta sa fie eliberate in mediu in timpul productiei din cauza dimensiunilor lor mici.
Adesea ajung in apele oceanului prin rauri si paraie. Microdebrisurile care provin din produse de curatare si cosmetice sunt denumite si scrubere. Deoarece microdebrisurile si scruberele sunt atat de mici ca dimensiuni, organismele care se hranesc prin filtrare le consuma adesea.
Nurdles-urile intra in ocean prin scurgeri in timpul transportului sau din surse terestre. The Ocean Conservancy a raportat ca Indonezia, China, Filipine, Thailanda si Vietnam arunca mai mult plastic in mare decat toate celelalte tari la un loc. Se estimeaza ca 10% din materialele plastice din ocean sunt nurdles, ceea ce le face unul dintre cele mai comune tipuri de poluare cu plastic, impreuna cu pungile de plastic si recipientele pentru alimente. Aceste micro-plastice se pot acumula in oceane si permit acumularea de toxine persistente cu bioacumulare, cum ar fi bisfenolul A, polistirenul, DDT si PCB, care sunt de natura hidrofoba si pot provoca efecte negative asupra sanatatii.
Cantitatile, locatiile, urmarirea si corelatiile microdebrisurilor
Un studiu din 2004 al lui Richard Thompson de la Universitatea din Plymouth, Marea Britanie, a gasit o cantitate mare de microdebris pe plajele si apele din Europa, America, Australia, Africa si Antarctica. Thompson si asociatii sai au descoperit ca granulele de plastic din surse domestice si industriale erau descompuse in bucati de plastic mult mai mici, unele avand un diametru mai mic decat parul uman.
Daca nu sunt ingerate, aceste microdeseuri plutesc in loc sa fie absorbite in mediul marin. Thompson prezice ca ar putea exista 300.000 de articole de plastic pe kilometru patrat de suprafata a marii si 100.000 de particule de plastic per kilometru patrat de fundul marii. International Pellet Watch a colectat mostre de peleti din polietilena de pe 30 de pe plaje din 17 tari, care au fost apoi analizate pentru micropoluanti organici. S-a descoperit ca peletii gasiti pe plajele din SUA, Vietnam si Africa de Sud contineau compusi din pesticide care sugereaza o utilizare ridicata a pesticidelor in aceste zone. In 2020, oamenii de stiinta au creat ceea ce ar putea fi prima estimare stiintifica a cat de mult microplastic se afla in prezent pe fundul apelor Pamantului, dupa ce au investigat sase zone de ~3 km adancime~, la 300 km in largul coastei australiene.
Ei au descoperit ca numarul foarte variabil de microplastic este proportional cu plasticul de pe suprafata si cu unghiul pantei fundului marii. Facand o medie a masei de microplastic per cm3, ei au estimat ca fundul marii Pamantului contine aproximativ 14 milioane de tone de microplastic – aproximativ dublu fata de cantitatea estimata pe baza datelor din studiile anterioare – in ciuda faptului ca ambele estimari sunt „conservatoare”, deoarece se stie ca zonele de coasta contin mult mai mult microplastic. Aceste estimari sunt de aproximativ una sau doua ori mai mari decat cantitatea de plastic estimata anterior – conform Jambeck si colab., 2015.
Macrodebris
Pungile de plastic sunt un exemplu de macrodebris. Resturile de plastic sunt clasificate ca macrodebris atunci cand sunt mai mari de 20 mm. Acestea includ articole precum pungi de plastic pentru bacanie. Macrodebrisurile se gasesc adesea in apele oceanelor si pot avea un impact grav asupra organismelor native. Plasele de pescuit se afla printre principalii astfel de poluanti. In cele din urma, aceste plase abandonate devin prea greu de indepartat din apa, deoarece devin prea grele.
Principalele tari poluatoare de plastic
Top 12 poluatori prost gestionati de deseuri de plastic :
- China (27,7%)
- Indonezia (10,1%)
- Filipine (5,9%)
- Vietnam (5,8%)
- Sri Lanka (5,0%)
- Thailanda (3,2%)
- Egipt (3,0%)
- Malaezia (2,9%)
- Nigeria (2,7%)
- Bangladesh (2,5%)
- Africa de Sud (2,0%)
- India (1,9%)
- Restul lumii (27,3%)
In 2020, un nou studiu a revizuit potentiala contributie a SUA la plasticul prost gestionat. S-a estimat ca o cantitate anuala de 0,15-0,99 tone metrice a fost gestionata prost in tarile in care SUA au exportat materiale plastice pentru reciclare, iar 0,14 si 0,41 tone metrice au fost aruncate ilegal in SUA. Astfel, cantitatea de plastic generata de SUA estimata ca va patrunde in mediul oceanic ar putea ajunge pana la 1,45 Mt, plasand SUA in spatele Indoneziei si Indiei in poluarea oceanica.
Autorii au remarcat ca din 2016 China a incetat sa mai importe materiale plastice pentru reciclare, iar din 2019, tratatele internationale au restrictionat exportul de materiale plastice pentru reciclare.
Toate tarile Uniunii Europene la un loc s-ar situa pe locul al optsprezecelea pe lista.
Un studiu din 2019 a calculat deseurile de plastic gestionate gresit, in milioane de tone metrice (Mt) pe an:
- 52 Mt – Asia
- 17 Mt – Africa
- 7,9 Mt – America Latina si Caraibe
- 3,3 Mt – Europa
- 0,3 Mt – SUA si Canada
- 0,1 Mt – Oceania (Australia, Noua Zeelanda etc.)
Efecte asupra mediului
Distributia resturilor de plastic este foarte variabila ca urmare a anumitor factori, cum ar fi vantul si curentii oceanici, geografia coastei, zonele urbane si rutele comerciale. Populatia umana din anumite zone joaca, de asemenea, un rol important in acest sens. Plasticul este mai probabil sa se gaseasca in regiuni inchise, cum ar fi zona Caraibelor. Acesta serveste ca mijloc de distributie a organismelor catre coastele indepartate care nu sunt mediile lor native. Astfel, ar putea creste variabilitatea si dispersarea organismelor in zone specifice care sunt mai putin diverse din punct de vedere biologic. Materialele plastice pot fi, de asemenea, folosite ca vectori pentru contaminantii chimici, cum ar fi poluantii organici persistenti si metalele grele.
Poluarea cu plastic ca o cauza a schimbarilor climatice
In 2019 a fost publicat un nou raport „Plastic and Climate”. Potrivit raportului, in 2019, productia si incinerarea plasticului vor contribui cu gaze cu efect de sera in echivalentul a 850 de milioane de tone de dioxid de carbon (CO).
In tendinta actuala, emisiile anuale din aceste surse vor creste la 1,34 miliarde de tone pana in 2030. Pana in 2050, plasticul ar putea emite 56 de miliarde de tone de gaze cu efect de sera, pana la 14% din bugetul de carbon ramas al pamantului. Pana in 2100 va emite 260 de miliarde de tone, mai mult de jumatate din bugetul de carbon. Acestea sunt emisiile din productie, transport, incinerare, dar exista si emisii de metan si efecte asupra fitoplanctonului.
Efectele plasticului asupra pamantului
Poluarea cu plastic de pe pamant reprezinta o amenintare pentru plante si animale, inclusiv pentru oamenii care se afla pe pamant. Estimarile cantitatii de concentratie de plastic pe uscat sunt intre patru si douazeci si trei de ori mai mari decat cele din ocean. Cantitatea de plastic dispusa pe pamant este mai mare si mai concentrata decat cea din apa.
Deseurile de plastic gestionate gresit variaza de la 60% in Asia de Est si Pacific pana la 1% in America de Nord. Procentul de deseuri de plastic gestionate gresit care ajung anual in ocean si devin astfel deseuri marine din plastic este intre o treime si jumatate din totalul deseurilor gestionate gresit pentru acel an.
Plasticul clorat poate elibera substante chimice daunatoare in solul din jur, care apoi se pot infiltra in apele subterane sau in alte surse de apa din zona. Acest lucru poate provoca daune grave speciilor care beau apa respectiva.
