Paritatea ratei dobanzii este o conditie fara arbitraj reprezentand o stare de echilibru in care investitorii se vor pozitiona neutru, fata de ratele dobanzilor disponibile la depozitele bancare din doua tari anume. Faptul ca aceasta conditie nu este intotdeauna permisa, determina oportunitatile potentiale de a obtine profituri fara risc din arbitrajul cu dobanda acoperita. Doua ipoteze centrale pentru paritatea ratei dobanzii sunt mobilitatea capitalului si substituibilitatea perfecta a activelor interne si straine.
Avand in vedere echilibrul pietei valutare, conditia de paritate a ratei dobanzii presupune ca randamentul preconizat al activelor interne va fi egal cu randamentul preconizat ajustat la rata de schimb a activelor in valuta. Astfel, investitorii nu pot obtine profituri de arbitraj prin imprumutarea intr-o tara cu o rata a dobanzii mai mica, schimband pentru valuta straina si investind intr-o tara straina cu o rata a dobanzii mai mare, din cauza castigurilor sau pierderilor din schimbul la moneda lor interna, la scadenta.
Paritatea de rata a dobanzii are doua forme distincte: paritatea de dobanda neacoperita se refera la conditia de paritate in care expunerea la riscul de schimb valutar (modificari neanticipate ale cursurilor de schimb) este dezinhibata, in timp ce paritatea acoperita cu rata dobanzii se refera la conditia in care un contract, a fost utilizat pentru a acoperi (elimina expunerea la) riscul de schimb. Fiecare forma a conditiei de paritate demonstreaza o relatie unica, cu implicatii pentru prognozarea ratelor de schimb viitoare: rata de schimb anterioara si rata viitoare de schimb.
Economistii au gasit dovezi empirice conform carora paritatea de rata a dobanzii este in general stabila, desi nu cu precizie, din cauza efectelor diverselor riscuri, costuri, impozitare si diferente finale de lichiditate.
Atunci cand paritatea acopera rata dobanzii descoperite, expune o relatie care sugereaza ca rata prestabilita, este un predictor nepartinitor al ratei viitoare, la vedere. Aceasta relatie poate fi utilizata pentru a testa daca exista o paritate de rata a dobanzii neacoperita, pentru care economistii au gasit rezultate mixte.
Atunci cand paritatea de dobanda descoperita si paritatea puterii de cumparare se afla in stransa legatura, acestea ilustreaza o relatie numita paritate a ratei dobanzii reale, ceea ce sugereaza ca ratele dobanzii reale asteptate, reprezinta ajustari scontate ale cursului real de schimb. Aceasta relatie se mentine, in general, pe termen lung si printre tarile emergente.
Ipoteze
Paritatea ratei dobanzii se bazeaza pe anumite ipoteze, prima fiind ca, capitalul este mobil – investitorii pot schimba cu usurinta active interne pentru active straine. A doua presupunere este ca activele au substituibilitate perfecta, urmand asemanarile lor in ceea ce priveste riscul si lichiditatea. Avand in vedere mobilitatea de capital si substituibilitatea perfecta, investitorii ar fi de asteptat sa detina acele active care ofera profituri mai mari, fie ca sunt active interne sau straine.
Totusi, activele interne si straine sunt detinute de investitori. Prin urmare, trebuie sa fie adevarat ca nu poate exista o diferenta intre randamentul activelor interne si randamentul activelor straine. Asta nu inseamna ca investitorii autohtoni si investitorii straini vor obtine rentabilitati echivalente, dar poate insemna ca un singur investitor din orice parte, s-ar putea astepta sa obtina profituri echivalente din decizia de investitie.
Paritatea dobanzii descoperite
In cazul in care conditia fara arbitraj este satisfacuta fara utilizarea unui contract de tip “forward” pentru a proteja expunerea la riscul de schimb, se pare ca paritatea ratei dobanzii este descoperita. Investitorii neutri de risc vor fi indiferenti la ratele dobanzilor disponibile din doua tari, deoarece rata de schimb intre aceste tari este de asteptat sa se ajusteze astfel incat rentabilitatea dolarului asupra depozitelor in dolari, sa fie egala cu rentabilitatea in dolari a depozitelor in euro, eliminand astfel potentialul neacoperit. Paritatea de dobanda descoperita ajuta la explicarea determinarii cursului de schimb la vedere.
Apropiere
Paritatea de dobanda descoperita afirma ca un investitor cu depozite in dolari va castiga rata dobanzii disponibila la depozitele in dolari, in timp ce un investitor care detine depozite in euro va castiga rata dobanzii disponibile in zona euro, dar si un potential castig sau pierdere pe euro in functie de rata de apreciere sau depreciere a monedei euro fata de dolar.
Economistii au extrapolat o aproximare utila a paritatii descoperite a ratei dobanzii, care urmeaza intuitiv una din aceste presupuneri. Daca se pastreaza o paritate a ratei dobanzii descoperite, astfel incat un investitor este indiferent intre depozitele in dolari si euro, atunci orice randament excesiv asupra depozitelor in euro, trebuie compensat cu o pierdere preconizata din deprecierea euro fata de dolar. In schimb, unele deficiente de rentabilitate a depozitelor in euro trebuie compensate de un castig preconizat din aprecierea euro fata de dolar.
Paritate de rata a dobanzii acoperita
In cazul in care conditia de arbitraj nu este satisfacuta de utilizarea unui contract forward pentru a proteja expunerea la riscul de schimb, se pare ca paritatea dobanzii este acoperita. Investitorii vor fi in continuare indiferenti intre ratele dobanzilor disponibile din doua tari, deoarece rata de schimb forward sustine echilibrul, astfel incat rentabilitatea dolarului pe depozitele in dolari este egala cu rentabilitatea dolarului asupra depozitelor straine, eliminand astfel potentialul profiturilor acoperite de arbitraj.
Mai mult, paritatea acoperita a ratei dobanzii ajuta la explicarea determinarii cursului de schimb de tip forward.
Dovezi empirice
Paritatea acoperita a ratei dobanzii (CIRP) este detinuta atunci cand exista mobilitate deschisa de capital si controale de capital limitate, iar aceasta constatare este confirmata pentru toate monedele tranzactionate liber in zilele noastre.
Un astfel de exemplu este momentul in care Regatul Unit si Germania au desfiintat controalele de capital intre 1979 si 1981. Maurice Obstfeld si Alan Taylor au calculat profituri ipotetice ca fiind implicate de expresia unei inegalitati potentiale in ecuatia CIRP (adica o diferenta in randamentul activelor interne fata de activele straine ) in anii ’60 -’70, care ar fi constituit oportunitati de arbitraj.
Cu toate acestea, avand in vedere liberalizarea financiara si mobilitatea capitalului rezultat, arbitrajul a devenit temporar posibil pana la restabilirea echilibrului. De la abolirea controalelor de capital in Regatul Unit si Germania, profiturile potentiale de arbitraj au fost aproape de zero. Avand in vedere costurile de tranzactie rezultate din taxe si alte reglementari, oportunitatile de arbitraj sunt trecatoare sau inexistente atunci cand aceste costuri depasesc abaterile de la paritate.
Cercetatorii au gasit dovezi ca abaterile semnificative de la CIRP in timpul declansarii crizei financiare globale din 2007 si 2008, au fost determinate de ingrijorarile legate de riscurile prezentate de contrapartide la banci si institutii financiare din Europa si SUA, pe piata de schimb valutar.
Eforturile Bancii Centrale Europene de a furniza lichiditati in dolari americani pe piata de schimb valutar, precum si eforturile similare ale Rezervei Federale au avut un impact moderat asupra abaterilor CIRP dintre dolar si euro. Un astfel de scenariu s-a dovedit a fi o reminiscenta a abaterilor de la CIRP din anii 90, determinate de bancile japoneze care se aflau in competitie si care priveau catre pietele de schimb valutar pentru a incerca sa achizitioneze dolari, in incercarea de a-si consolida bonitatea lor de credit.
